Gabriel Daliş le vorbeşte deţinuţilor despre poezie; ei îl întreabă despre poeţi – pe care îi consideră norocoşi pentru că se pot salva prin CUVINTE. Gabriel citeşte din textele lui şi ale altor autori contemporani; deţinuţii dau sentinţe: „Pe asta chiar am s-o ţin minte. Odată i-o voi spune şi iubitei mele… sau prietenului care mă trage în piept.” Ora de lectură e urmată de ora de creaţie – un atelier interactiv: fiecare scrie câteva rânduri pe o temă la alegere.
Rezultatul?
Un poem care s-ar putea numi Încurajat repet:
Închideţi uşile,
Ascundeţi cheile.
În amintirea multor vieţi
Eu am să fiu
un gram de libertate.
Visez acum
voi înţelege măcar puţin viaţa,
la modă e viaţa dură.
Lumea era a mea,
dar eu nu aparţineam ei -
un creştin zadarnic.
Apar ca o felină
aş vrea să vorbesc
nu e furtună,
seară de seară nu a fost să fie,
ci ploaie.
Dacă aceste cătuşe mă umilesc,
încurajat repet
în mâna mea e viaţa.
Mă uit, îmi vine să vomit
mă uit la tine
să râzi, să nu plângi
o lebădă frumoasă nu mai este.
